"Cu Iz de bine"

ADEVĂR SAU MINCIUNĂ

Adevăr sau minciună sau şi şi. Fiţi liniştiţi, este doar un articol care încearcă să adune păreri diverse pe această temă.

Minciuna acuzată de viol
Semeaţă-şi înfrunta judecătorul,
Văzând în preajmă Adevărul gol,
A exclamat: El e violatorul! (Ion Diviza)

“Adevărul adevărat este întotdeauna neverosimil, ai ştiut acest lucru?
Ca să faci adevărul să pară verosimil, e nevoie să-i mai adaugi şi puţină minciună “(Dostoievski)

Înainte de toate, cei care mint din ce în ce mai puţin, devin din ce în ce mai puternici.

Şi sigur, deloc de neglijat, a gestiona adevărul este mult mai uşor, mai onorant, decât greutatea şi nesiguranţa gestionării minciunii.

 

ADEVAR

Dar oare cei care sunt fanii minciunii mai fac analiză de caz?

Cu toţii avem la bază “Păcatul Originar”
Se spune că Dumnezeu a permis răul doar pentru a produce un bine cât mai mare.
Anticii numeau păcatul lui Adam drept felix culpa, adică o greșeală din care a izvorât actul cel mai nobil cu putință, sacrificiul lui Isus.

Deci ca să fie clar de la bun început, se poate scrie şi despre minciună, “Cu iz de bine”

Cel mai important lucru este să nu ne minţim pe noi înşine. Să nu ocolim subiectele dureroase care apar din când în când, să le abordăm cu înţelepciune, raţiune, echilibru şi verticalitate, astfel vom deveni mai puternici şi mai relaxaţi.

Când eşti fanul adevărului, rezişti fără probleme în faţa celui mai bun psiholog, care foloseşte tehnici profesionale de analiză a limbajului trupului sau n-ai nici o problemă să fii supus detectorului de minciuni.

Sigur iubitorii de adevăr vor fi premiaţi de viaţă, mai repede sau mai târziu.

Robert Feldman, profesor de psihologie la Universitatea din Massachusetts, spune despre minciună, că este o deprindere de bază pe care o învăţăm de la vârste fragede. Mai mult, o vom folosi ca mijloc de a atinge succesul: social, profesional, sexual, politic.

Dar oare adevărul nu poate fi o deprindere de bază care poate fi învăţată în familie şi pe care s-o folosim ca mijloc de atingere a succesului?

“Adevărul e întotdeauna la mijloc, presat din toate părţile.” (Mladem Vulkovic)

“Am iubit întotdeauna adevărul atât de mult încât am recurs adesea la o minciună ca un mijloc de a-l întroduce în minţile celor care-i ignorau farmecele.” (Casanova)

Este adevărat că nu există prietenii nici duşmănii, există doar interese!

“Adevărul nu este întotdeauna frumos, nici cuvintele frumoase nu sunt întotdeauna adevărate.” (Lao Tse)

Se spune despre o femeie „ce cap frumos are!” sau „ce glezne frumoase are!” Eu cred că adevărul este undeva la mijloc. (Horaţiu Malaele)

Ştiţi din ce cântec fac parte versurile: Viaţa fără de minciună, n-ar mai fi un paradis?

Vă spun eu!

În perioada interbelică, un cântăreţ vedetă cu voce de tenor, Cristian Vasile, avea în repertoriu şi melodia: Pe boltă când apare luna.

Ascultaţi şi analizaţi.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *