"Cu Iz de bine"

DE MULTE ORI LUCRURILE NU SUNT CE PAR A FI

Tot ce se întâmplă este senzaţional. Trebuie să ne bucurăm de fiecare moment şi să dăm importanţă tuturor lucrurilor ca şi cum ar fi cele mai importante. Fără să desconsiderăm pe nimeni !
Azi s-au întâmplat câteva lucruri care pot să constituie suportul unei povestioare.
Vremea fiind bună, m-am gândit să ies la o plimbare cu bicicleta. Mi-am pregătit căştile, le-am ataşat la telefon, am pus muzica care-mi place şi am pornit la drum.
Ce muzică îmi place? Poveste lungă! Dar pentru plimbarea de azi am ales un playlists care cuprindea: Sting şi Norah Jones.

Am preferat o plimbare liniştită, pe trasee cunoscute, mai mult pe trotuare şi pe piste de bicicletă.
Superb, muzică bună, oameni, viaţa cotidiană.
Totul se derula, ca un film real, pe muzică plăcută mie.
Am ajuns în parc, unde cu nostalgie am privit la jucătorii de tenis de câmp, de pe un teren drag mie, unde am jucat şi eu, un număr bun de ani.
Fie vorba între noi, acum nu pot juca din diverse motive, dar promit că într-un an, Revin!
Am mai făcut câteva ture, am oprit, lângă o amenajare recentă, hai s-o numim, mini lăculeţ, care a fost populat cu crapi koi. Frumos!
Am continuat prin Parcul Tineretului, Centrul Vechi, Piaţa Cetăţii şi apoi spre casă. În ce oraş? Desigur, Baia Mare!
La intrarea în spatele blocului, spre garaj, pe bordură, am zărit „un om fericit”, care stătea cu o sticlă de băutură la pet şi care îşi povestea lui însuşi cu voce tare.
La puţin timp, am fost neatent, neglijent, am agăţat bordura şi am tras o trântă. Nu căderea şi juliturile au fost interesante, cât privirile oamenilor din zonă.
Am parcat bicicletă la garaj şi “lingându-mi” rănile m-am îndreptat spre casă, şotâng, şotâng.
Apropiindu-mă de casa scării blocului în care stau, l-am zărit pe „omul fericit” pe care-l lăsasem pe bordură, într-un dialog cu antrenorii unui speed fitness, apropiat de scara blocului meu.
-Ce? credeţi că sunt om al străzii ? credeţi că sunt cerşetor? nu v-am cerut nimic !
În timp ce rostea aceste cuvinte, şi-a îndreptat privirea spre mine, zâmbind, a rostit: „ei cred că sunt cerşetor”.
-Stai puţin domnule să povestim!
M-am oprit, l-am aşteptat să se apropie, m-a privit cu atenţie, a zâmbit şi parcă revenindu-şi din beţie, a rostit:

-Tu mi-ai cântat la nuntă!

Am rămas consternat. La ultima nuntă la care am cântat, se-ntâmpla să fie prin 1993.
-Am nunta înregistrată video şi te-am recunoscut, a rostit, “omul fericit”
-În ce an a fost nunta ta, l-am întrebat?
-În 1992 la Căminul Cultural din Ardusat.
Au urmat insistenţe, rugându-mă, să merg până la Plăcintărie, unde soţia lui era şefa, să mă prezinte şi să-i facem o bucurie.
Am declinat invitaţia cu tact şi diplomaţie, dar nu înainte de-al întreba, ce cântec a îndrăgit cel mai mult din repertoriul trupei Cryn.
Când eram acasă la tata ficior, mi-a răspuns!

Avea gura ca fraguta

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *