Fiecare dintre noi în actul creației are nevoie de o muză.
Muza mea se numește Zuza. I-am dedicat Zuzei un cântec care se numește, Muza Zuza.
Cel mai important rol al Zuzei este de a-mi încălzit etajul frunții și de a-mi deschide fereastra minții.
La îndemnul Zuzei, în 7 ianuarie 2021 am postat cântecul de vineri, în ziua de de Sf. Ion care se-ntâmpla să fie joi.
La scurt timp după postare primesc un mesaj în privat de la Mărioara Cuciulan care mă felicită pentru orchestrație și interpretare, întrebându-mă dacă știam că, Ionel Ionelule a fost compus de George Zbârcea în Copalnic Mănăstur, jud. Maramureș.
I-am răspuns că nu știam și că mi-a făcut o surpriză tare plăcută!
La scurt timp primesc de la Mărioara un link, care mă trimite la Gazeta de Maramureș la un articol intitulat: Vacanțele din ținuturile lui Ionel – Ionelule.
Voi prelua câteva pasaje din articol pentru a fi mai concludent.
“MUZA DIN HAMBARUL – STUDIO
George Zbârcea:
În 1937, după ce ajunsesem la teatrul „Alhambra” din Bucureşti unul din ajutoarele lui Ion Vasilescu, mi-am petrecut vacanţa într-un sat pierdut printre livezile şi pădurile de stejar de lângă Baia-Mare.
Era Copalnic – Mănăştur, satul natal al artistei dramatice Marietta Anca de la Naţionalul bucureştean.
Fratele ei, Leontin Anca, mai târziu dirijor al Operei Române din Cluj, mă persifla mereu din pricina alianţei mele – pe care nici el, nici eu n-o bănuiam atât de efemeră – cu muzica uşoară.
– Cel puţin scrie şi tu o melodie pe care s-o fluiere şi copiii pe stradă!, mi-a spus într-o după-amiază cu zăduf. Nu fleacuri care vin şi se duc fără urmă.
– Bineeee!, i-am răspuns, voi scrie chiar azi o melodie, pe care o vor fluiera până şi copiii de pe stradă, cum doreşti. Şi, să ştii, o vor fluiera nu numai la oraşe, ci chiar aici, în satul tău !
Leontin Anca aranjase într-un fel de hambar, lipit de zidul casei părinteşti, un aşa zis studio muzical – cum îl botezaserăm în glumă.
M-am instalat pe-o ladă goală la pianină şi am improvizat, fără nici o premeditare, melodia despre care pretindeam – cu fronda tinereţii, fireşte, dar fără nici o convingere – că va fi un „cântec al tuturor”.
Seara i-am cântat noua mea invenţie lui Anca, fleacuri! a fost şi de astă dată singurul lui răspuns.
Însă, în toamna aceluiaşi an, în timp ce la Teatrul „Alhambra” se pregătea noua premieră, Nicuşor Constantinescu mi-a cerut în ajunul vizionării să-i născocesc, într-o singură după-amiază, un cântec vesel, cu ritmul bine punctat – „ceva care să prindă”, cum spunea.
M-a încuiat în acest scop într-o cabină cu pian, de după-amiaza până în târziul serii.
Nu eram în stare, se-nţelege, de nici o idee, de nici o fărâmă de melodie: secase parcă din mine orice urmă de muzică.
Tocmai când credeam că totul e pierdut, mi-am adus aminte deodată de „fleacul” compus în hambarul amicului meu de lângă Baia-Mare.
Auzindu-l, Nicuşor Constantinescu a exclamat însufleţit: Ăsta e! Ăsta e şlagărul revistei!
Într-adevăr, nu s-a înşelat: Ionel – Ionelule s-a răspândit cu iuţeala pârjolului, s-a cântat peste tot, în mai multe variante, s-au confecţionat zeci de mii de discuri de către toate casele de patefon din ţară cu melodia mea, şi a fost înregistrată, în interpretarea Miei Braia şi a lui Dorel Liveanu, cu un alt text, pe care-l urzisem împreună cu Ilarion Albul.”
Închei citatul.
Am citat, am reprodus mai bine zis din cele scrise de George Zbârcea.
Am aflat astfel și textul de care nu știam, astfel voi reânregistra și voi cânta partea de text de care cred, foarte mulți nu știu.
“Ţi-am cules aseară floricele / Şi sub geam te-am aşteptat cu ele. / L-am adus cu mine pe Ilie, / Scripca lui să-ţi cânte numai ţie, / Că mă arde-un dor, bătu-l-ar focul, / Iac-aşa de nu-mi găsesc nici locul. / Şi mă-neacă chinul şi oftatul, / De-am ajuns de pomină-n tot satul…”
Continui să citez:
“Ani în şir, Ionel – Ionelule a fost cântecul de pahar al tuturor.
În câteva cărţi ale timpului, scriitorii noştri îl menţionează, integrându-l atmosferei epocii; între ei şi Ionel Teodoreanu, în Crăciunul la Silvestri.
Transformată în fel şi chip, melodia a figurat şi mai figurează în repertoriul multor cântăreţi şi orchestre.
A fost publicată la Paris, la München, la Buenos Aires de către editura Eddie Barclay, a devenit o melodie utilizată în emisiunile de publicitate ale posturilor de radio şi televiziune americane.
Uitarea aceasta e cel mai frumos dar pe care ascultătorii îl pot face unui (fost) compozitor de muzică uşoară!
(din volumul Muza veselă)”
Închei citatul.
Nu știu câți din cei care îl cântă sau câți din cei care-l ascultă știu de compozitorul George Zbârcea.
La postarea videoclipului am specificat compozitorul, dar datorită Mărioarei Cuciulan am aflat această minunată poveste pe care o înpărtășesc cu voi și voi posta și clipul cu textul în întregime !
(sursa : Lucian Anca)
Articol apărut în Vatra Chioreană nr. 11, august 2017