În adolescenţă mea am avut parte de un profesor de chitară, Ocsi Lakatos. Voi regreta toată viaţa că n-am profitat cât mai mult să învăţ aşa cum îl numeam noi atunci “Silul Ţigănesc” de a cânta la chitară.
N-am devenit un bun chitarist niciodată, dar, puţinele cunoştinţe m-au ajutat foarte mult în viaţă.
Deunăzi am ascultat şi distribuit pe facebook un swing ţigănesc (Swing Gitan)
Absolut fantastic! Vă sugerez să citiţi povestioara pe fundalul acestei muzici, dând play pe următorul videoclip, astfel veţi intra în ambianţa uluitoare a jazzului ţigănesc. Deci…
Personajul principal al povestioarei este considerat unul din cei mai mari chitariști de jazz ai tuturor timpurilor și este primul muzician de talie mondială „produs” de continentul european.
Cvintetul înființat de Django, este considerat unul din cele mai inovative din întreaga istorie a muzicii de jazz.
Povestioara mea s-a născut aflând de „Manouches” ţigani nomazi. (din sanscrită Manushya, Manu = bărbat)
Nu se cunoaște originea apelativului „Django”, care în limba romani înseamnă „mă trezesc”.
Django, s-a născut în data de 23 ianuarie 1910 în satul Liberchies, Pont-à-Celles, Belgia, în familia unor țigani nomazi. Tatăl său, Jean Eugene Weiss, era muzician. Mama sa, Laurence , zisă „Négros”, era dansatoare.
Micuțul Django nu a urmat nici o școală, petrecându-și copilăria alături de părinții săi, în Franța, apoi Italia și Algeria, pentru a evita vicisitudinile primei conflagrații mondiale.
La fel ca majoritatea muzicienilor Manouches, nici Django nu cunoștea scrierea muzicală, învățând să cânte după ureche și observând alți muzicieni.
La 12 ani a primit cadou un banjo, care se pare că de fapt era o combinație banjo-chitară. În scurtă vreme, exersând asiduu, a căpătat o dexteritate ieșită din comun, astfel că a putut să se integreze în orchestra condusă de tatăl său, care cânta la pian și țambal.
În această perioadă a fost influențat de doi bătrâni muzicieni tigani, Gusti Mahlă care cânta la banjo și chitaristul Jean „Poulette” Castro.
În afară de orchestra tatălui său, tânărul Django începe să cânte pe stradă, apoi în cabarete și la baluri musette, dar și la diverse petreceri.
Este remarcat de acordeonistul Vetese Guerino, care îl convinge să-l acompanieze. Începe să fie tot mai cunoscut printre amatorii de muzică, astfel încât alt acordeonist cunoscut în epocă, Jean Vaissade îi va da posibilitatea să scoată primul său disc în 1928.
Dar atunci când lucrurile merg bine, se-ntâmplă uneori să fie stopate de accidente, care schimbă cursul vieţii.
Chiar dupa ce semnase un contract pentru un turneu la Londra, cu un faimos impresar, impresionat de virtuozitatea sa ieșită din comun, în rulota ce-i servea de locuință izbucnește un incendiu violent.
Incendiul a pornit de la o lumânare, de la care s-au aprins florile de celuloid pe care le confecționa prima sa soție, Bella.
Django, va avea arsuri deosebit de puternice la mâna stângă și la piciorul drept. Medicii îi vor propune amputarea piciorului, dar Django refuză.
Mâna stângă, degetele inelar și cel mic deveniseră aproape inutilizabile, o adevărată catastrofă pentru un chitarist.
Deoarece rănile nu i se vindecau, s-a optat în final pentru cicatrizarea acestora cu nitrat de argint.
Banjo-ul fiind un instrument prea zgomotos, fratele său i-a adus o chitară pentru a exersa.
Dovedind o voință ieșită din comun, dezvoltă o nouă tehnică de interpretare, folosind doar cele două degete valide, arătătorul și cel mare pentru solo-uri, și celelalte trei, pe care le mișca cu mare greutate, pentru acorduri.
Aceasta tehnică extraordinară și precisă, determina un sound inimitabil.
Iată cum un accident care genereaza un handicap, poate să determine apariţia unor tehnici inovative şi a unui stil nou: stilul gipsy swing.
Muzica pe care sper c-o ascultaţi în timp ce citiţi aceste rânduri este efectul stilului descoperit de Django.
multumesc!