Răbdarea este o virtute. Rabdarea se învaţă mai uşor dacă oamenii îşi construiesc viaţa după principii.
Trecem cu toţii prin momente frumoase, înălţătoare, prin momente de vis, dar şi prin supărări, greutăţi, suferinţe şi chiar dezastre.
Trebuie să avem puterea să ne asumăm toate deciziile luate, să corectăm ce se poate corecta, dar să nu abdicăm niciodată de la principiile morale, de la principiile demnităţii, de la principiile onestităţii, ducându-ne cu mândrie interioară fiecare dintre noi, propria cruce.
Numai iubirea poate genera răbdare. Răbdarea este egală cu sudorile, ostenelile, stăruinţele multora dintre noi.
Dar numai cine nădăjduieşte (are speranţa sau convingerea că ceea ce doreşte este realizabil, crede că cele dorite se vor îndeplini; speră.) poate răbda.
Înţeleptul aşteaptă totul de la el însuşi, omul simplu aşteaptă totul de la ceilalţi. (Confucius)
Dar, răbdarea nu are măsură dacă este amestecată cu umilinţa. (Sf. Efrem Şirul).
Rabdă, suflete, cât poţi, nu-ţi da taina către toţi. Rabdă inimă şi taci, că tot tu le faci. (prov.ro)
Un fost colaborator avea o replică la: ce poţi face astăzi nu lăsa pe mâine. El spunea: ce poţi face astăzi, lasă pe mâine, sar putea să nu mai trebuiască. Se-ntâmplă uneori să fie mai bine dacă aştepţi.
Aşteptarea unei bucurii valorează uneori mai mult decât însăşi bucuria. (Eduoard Ssaunie)
Şi aşteptarea are un sfânt, pe Sfântul Aşteaptă. (Gh. Radu)
Tot aştepta să vin-odată
Acel feeric viitor.
Şi-n mintea lui înfierbântată,
E doar un ţap ispăşitor.
(Valeriu Ene)
După multă aşteptare
Îmi permit o întrebare:
Vi se pare prea scump „Hazul”
Ori v-a speriat „Necazul”?
(Gh. Culicovschi)
